Personal
KPI-uri pe angajat
Indicatori de performanță pe angajat și pe echipă, cu ținte lunare. Aceeași cifră o vede și omul, nu doar șeful.
Creează cont · prima lună gratuităEcran real

Seturi de indicatori refolosibile, definite o dată pe firmă
Luna se închide, iar valorile nu se mai rescriu
Angajatul își vede indicatorul în portal, cu ținta lângă rezultat
Cât costă
30 lei / lună, peste nucleu. Preț final. Nu suntem înregistrați în scopuri de TVA, deci nu se mai adaugă nimic.
Vezi toate pacheteleCum funcționează modulul KPI-uri
Un indicator de performanță devine inutil în momentul în care nimeni nu mai știe ce valoare avea ținta când a fost stabilită. Foaia de calcul se rescrie peste, iar la discuția de final de an rămâne doar cifra de acum, nu și cea promisă atunci.
Modulul separă cele trei lucruri care se amestecă de obicei: setul de indicatori — ce se măsoară, în ce unitate și dacă e mai bine să crească sau să scadă; ținta — pentru cine și cât, cu perioada ei; realizarea — valoarea lunii, completată și apoi finalizată.
Totul se ține pe luni, iar fiecare lună trece prin pași, ca la pontaj: se deschide, se completează, se finalizează. O lună finalizată nu mai poate fi rescrisă pe ascuns; iar setul de indicatori se arhivează în loc să fie șters, ca lunile trecute să rămână citibile.
Roluri
Cine ce poate face în modulul KPI-uri
Regulile din tabel nu sunt doar de formă. Cine n-are dreptul la o acțiune nu o poate face pe nicio cale: nu e un buton ascuns, pe care cineva l-ar putea găsi.
| Acțiune | Admin | HR | Manager | Angajat |
|---|---|---|---|---|
| Vede seturile, țintele și lunile | tot | tot | echipa lui | ale lui |
| Creează seturi de indicatori și ținte | tot | tot | echipa lui | — |
| Completează și finalizează luna | tot | tot | echipa lui | — |
Un lucru pe care nu-l observi folosind aplicația și pe care preferăm să-l spunem: KPI-urile nu au drepturi proprii, ci le folosesc pe cele de la evaluări. Cine poate evalua poate și seta ținte, iar cine nu poate evalua nu ajunge la indicatori. Consecința practică e că modulele astea două nu se pot despărți pe roluri — dacă vrei ca un manager să vadă KPI-urile fără să poată face evaluări, astăzi nu se poate. E o simplificare asumată, nu o scăpare.
Ce se leagă de modulul KPI-uri
Modulele nu sunt aplicații separate care își trimit date. Totul stă într-un singur loc, iar ce se aprobă într-un modul apare în celălalt o singură dată.
Evaluări angajați
Indicatorii lunii intră în discuția de evaluare ca partea măsurabilă a ei.
Rapoarte
Valorile finalizate pe lună sunt cele care ajung mai departe în rapoarte.
Portal angajat
Omul își vede propriile ținte și cum stă față de ele, fără să întrebe.
Pe același subiect
Ce nu face modulul KPI-uri
- Nu culege singur valorile din alte programe. Realizările se completează sau se importă, nu vin automat.
- Nu are grafice de tendință pe mai mulți ani. Se lucrează pe luni, iar comparația se face lună cu lună.
- Nu leagă indicatorul de un bonus calculat automat. Consecința rămâne o decizie de om.
Din același grup
Personal
pontaj
Pontaj
concedii
Concedii
onboarding
Integrare angajați
cursuri
Cursuri
reges
REGES-Online (fost Revisal)
evaluari
Evaluări